Cu toții trecem prin perioade, de ordinul zilelor, săptămânilor sau lunilor, când suntem atât de prinși în programul nostru, în ceea ce avem de făcut, încât intrăm pe un fel de pilot automat: ziua de astăzi seamănă cu cea de ieri, ziua de mâine se anunță la fel, iar timpul ajunge să măsoare, în special, distanța acasă-serviciu și viceversa.

Lucrăm 8 ore pe zi, uneori 10 sau 12, mai lucrăm și de acasă. Poate în tot acest timp începem și un curs nou sau o nouă facultate. Suntem din ce în ce mai ocupați, de la vârste din ce în ce mai fragede. Întregul nostru mod de gândire s-a schimbat, a ajuns să orbiteze în jurul ideilor de obiective, tactici și strategii. Ajungem, așadar, să ne cufundăm în tot felul de activități până la identificarea cu ele, ne definim prin     “a face”. Și facem multe, foarte multe.

Rezultatul? Emoțiile, sentimentele, trăirile cad pe un loc secund, fiind umbrite de ambiții, competiție și rezultate. Ajungem să trăim din ce în ce mai mult în realitatea exterioară, în afara noastră. Ce se întâmplă în interior în tot acest timp? Acumulăm. Acumulăm dorințe neexprimate, nevoi reprimate, resentimente, nefericire. Pentru că am tot amânat. Am amânat să îi sunăm pe cei dragi atunci când ne-a fost dor, am amânat să citim cartea aceea pe care tocmai am cumpărat-o, am amânat să avem acea discuție inconfortabilă, am amânat o ieșire în oraș; am amânat viața.

Toate aceste amânări – nu acum!, nu e momentul!, poate altădată!, după ce rezolv și asta! – sunt experiențe cărora le tot întoarcem spatele. Viața e mai mult decât niște obiective bifate. Nu suntem mașinării, suntem ființe umane, deci prima noastră menire este chiar asta: să fim. Să fim aici și acum. Să fim oameni și să simțim. Să ne exprimăm atunci când avem ceva de spus, să trăim fiecare reușită, fiecare eșec, fiecare lecție, fiecare bucurie și conflict așa cum considerăm, dar important este să le trăim.

Să învățăm să mai punem și pauze lui a face pentru a fi, pur și simplu. A fi ancorați în prezent și la oportunitățile lui, a fi conectați la propria persoană și la cei din jur, a fi suficienți.