Redau mai jos un fragment din discursul pe care l-am ținut cu ocazia Zilei internaționale a diabetului, la invitația Asociației ASCOTID.

Vă spuneam la început că mă aflu aici in dublă ipostază. A venit acum momentul să vă vorbesc și despre cea de-a 2-a, și anume despre ipostaza de psiholog si psihoterapeut. În acest rol, mă apropii în fiecare zi de cele mai profunde suferințe interioare, dar la fel de des rămân uimită și asist ca la un miracol la cele mai frumoase transformări. În oameni sălășluiește o forță nebănuită care îi ajută să parcurgă un drum de multe ori anevoios către pacea interioara. Către a fi mai bine. În ultimă instanță, către fericire.

 Am asemuit metamorfoza oamenilor în psihoterapie cu renașterea păsării Phoenix din propria-i cenușă.

 Și m-am întrebat, oare cum se petrece asta? Oare ce avem nevoie să se întâmple, ce este necesar să schimbăm, ca să transformăm starea de suferință interioară într-o stare de bine?

 Am văzut că  functionează în primul rând schimbarea perspectivei. Indiferent ce ni se întâmplă, noi contribuim la crearea propriei stări sufletești prin interpretarea pe care o dăm la ceea ce ni se întâmplă. Adică, adoptăm o anumită poziție față de lucruri și le privim dintr-o anumită perspectivă.

 O să vă dau un exemplu, ca să fie mai ușor. Și mă voi folosi pentru asta de o cunoscută metaforă. Să ne imaginăm că un grup de turiști pleacă într-o excursie la munte cu autocarul. Drumul e plin de serpentine și urcă pieptiș. Oamenii stau cu nasul lipit de geam si se uită la peisaj. Doar că aici intervine perspectiva din care oamenii privesc lucrurile. Cei care stau la geamurile de pe dreapta, văd doar peretele muntelui și din când în când tulpinile copacilor. Distanța la care pot privi este foarte mică și devin repede obosiți și plictisiți. În schimb, cei care stau la geamurile de pe partea stangă, se bucură de peisaje cu adevărat spectaculoase: văi împădurite, râuri care se rostogolesc cu repeziciune, crestele înzăpezite ale munților în depărtare. Ei sunt extaziați și după fiecare serpentină percep cum se schimbă peisajul care devine din ce in ce mai pitoresc.

La finalul excursiei, vă închipuiți ce diferite vor fi relatările turiștilor! La fel și starea lor de spirit! Unii extaziați, alții profund dezamăgiți si plictisiți. Culmea e că toți au mers in aceeași excursie și cu toții s-au aflat tot timpul în același autocar.

Închipuiți-vă că excursia este viata noastră. Cu toții trăim tot felul de experiențe in viață, dar cât de mult contează perspectiva din care le privim!