Dezvoltare personala

Personal-Development-Coaching-bringing-out-the-best-in-others-400x230[1]Persoanele care incep un proces de dezvoltare personala isi doresc sa se cunoasca mai bine si sa aiba mai multa incredere in sine. Ele se confrunta cu un sentiment de jena si rusine in relatiile sociale. Nu au curaj sa isi afirme punctul de vedere intr-un grup sau intr-o discutie in contradictoriu. Evita conflictul, preferand sa “lase de la ele” pentru a nu face ca situatia sa degenereze.

Dezvoltarea personala se adreseaza acelor momente de impas din viata noastra in care suferinta emotionala nu capata intensitatea clinica a unei tulburari psihice.

Interventia psihologica se axeaza pe explicarea mecanismelor implicate in dinamica emotionala si pe constientizarea legaturilor existente intre emotie, gandire si comportament.

Obiectivul principal al dezvoltarii personale este dobandirea autocunoasterii ca baza pentru increderea in sine.

De ce sunt importante autocunoasterea si increderea in sine?

Cand te cunosti pe tine insuti iti este foarte clar care sunt nevoile tale, calitatile si resursele de care dispui. Iti cunosti limitele, stii cat esti dispus sa accepti din partea celorlalti sau cat esti dispus sa lasi de la tine pentru ca o relatie sa mearga inainte.
Ai obiective clare si comportamentul tau reflecta acest lucru, fiind aliniat cu nevoile si cu resursele tale.
Increderea in tine te ajuta sa iti afirmi personalitatea si sa iti sustii punctul de vedere in fata celorlalti fara sa fii agresiv. Astfel, relatiile tale nu vor mai fi caracterizate de conflictualitate.what-is-personal-development

Devii constient ca este responsabilitatea ambilor parteneri sa intretina o relatie armonioasa. Astfel, faci tot ceea ce depinde de tine pentru a ingriji capatul tau de relatie si nu-ti asumi o responsabilitate exagerata (ce ar putea genera sentimente de vinovatie) pentru bunul mers al relatiei, neavand tentatia de a face lucrurile in locul celuilalt.

Inveti sa iti recunosti si sa iti exprimi emotiile. Cel mai tare ne este teama de emotiile negative. Cui nu i-a fost vreodata teama ca, intr-un acces de furie, ar putea spune lucruri pe care mai tarziu le-ar regreta? Astfel, am invatat sa tinem in noi emotii violente ca mania, ura, furia, gelozia, dorinta de razbunare, sa le catalogam drept negative si indezirabile si sa depunem toate eforturile posibile pentru a nu le manifesta niciodata. Facand astfel, ne privam singuri de o cantitate insemnata de energie pe care, in loc sa o folosim pentru a ne atinge obiectivele, o cheltuim pentru “a tine leul in cusca”.

Persoanele care au incheiat un proces de dezvoltare personala afirma acum ca au scapat de timiditate si au depasit anxietatea care insotea interactiunile sociale. Se simt mai libere si mai spontane, au devenit mai creative. Le este clar cine sunt si ce isi doresc sa obtina, iar eforturile lor sunt indreptate coerent catre atingerea scopului. Se simt calme si implinite si au certitudinea ca viata lor se indreapta intr-o directie buna.

 

 

Articole care te-ar putea interesa:

Despre schimbarea perspectivei

A fi (in) prezent